0

Multe persoane trăiesc emoții de tristețe, lipsă de speranță, vinovăție, anxietate sau iritabilitate. Ele își pierd interesul pentru activități care înainte erau plăcute, le este afectată pofta de mâncare și/sau întâmpină probleme de concentrare a atenției. Adesea au probleme cu somnul, fiind lipsite de energie sau foarte agitate. Poate și dvs. ați experimentat astfel de trăiri emoționale și ați dori să primiți un ajutor de specialitate. 

 

Departamentul de Psihologie (Universitatea de Vest din Timișoara, România) împreună cu Departamentul de Ştiinţe Comportamentale (Universitatea Linkoping, Suedia) și Centrul de Medicină Integrativă (Universitatea Maryland, Facultatea de Medicină, SUA) au iniţiat acest studiu privind intervenţia terapeutică în mediul virtual. 

 

Studiul îşi propune, printre altele, să dezvolte un tratament eficient pentru depresie şi să obţină o imagine cât mai clară despre factorii care afectează eficienţa tratamentului. Mai precis, studiul investighează eficienţa a două versiuni ale programului de PsihoTerapie Online a Depresiei (PsiTOD). Ambele versiuni se bazează pe principiile Terapiei Cognitiv Comportamentale (TCC) care au fost adaptate pentru a fi prezentate în mediul virtual. Versiunea convențională a programului pornește de la ideea că resursele sociale și psihologice pe care le are la dispoziție un individ pot fi utilizate pentru a rezolva mai eficient problemele cu care se confruntă. Versiunea creștină a programului pornește de la ideea că resursele religioase pe care le are la dispoziție un creștin pot fi utilizate pentru a rezolva mai eficient problemele cu care se confruntă. Programe similare de intervenţie pentru anxietate și depresie au avut rezultate excelente în Suedia și SUA.

 

Dacă doriți să participați la acest studiu, veţi fi distribuit aleatoriu (prin tragere la sorţi) în una din cele trei condiţii experimentale. În condiţiile de tratament activ (PsiTOD convențional și PsiTOD creștin) veţi avea de citit o serie de materiale şi de efectuat o serie de exerciţii. În condiţia de control, va trebui să completaţi săptâmânal un scurt chestionar care evaluează nivelul depresiei. 

 

Perioada de desfăşurare a intervenției psihologice este de nouă săptămâni. 

 

Cele nouă module de intervenție, împreună cu aplicațiile aferente au fost preluate și adaptate după un manual suedez [oferit de prof. Gerhard Andersson - KLARA Project: A self-help program for depression, Linkoping University, Sweden] și după un manual american [Ciarrocchi, J. W., Schechter, D. & Pearce, M. J. (2013). Conventional and Religious Cognitive Behavioral Therapy: 10-Session Treatment Manual for Depression in Clients with Chronic Physical Illness, Duke University Medical Center, Durham, USA.]

 

Suportul tehnic pentru buna desfașurare a Proiectului PsiTOD este asigurat de echipa suedeză, care a găzduit până acum peste 50 de intervenții psihologice pe internet (dintre care unele au fost conduse în Germania, România şi Africa de Sud). 

 

Pentru alte informaţii profesioniste despre diagnosticul şi tratarea depresiei vă recomandăm site-ul DEPRESIV.ro 

 

                                                                                                   

Adresa de contact: PsiTOD@iterapi.se